Sincer, nu am reușit să mă abțin și să nu scriu titlul de mai sus, plin de onomatopee, cu toate că prezentarea volumului de poezii „Horodok” a distinsului poet, prozator și critic Adi G. Secară merita, pe deplin, o titulă mult mai elevată și plină de miez. Autorul a acostat (chiar dacă nu a venit cu vaporul de la Galați, cum ar crede poporul din restul țării) la Tulcea, vineri, 16 septembrie, pe după amiază, chitit să-și lanseze cartea cu poezii, la ora 18,30 fix, așa cum era rânduit în afișul festivalului de carte „FESTCART DANUBIUS 2022”, celebra manifestare culturală tulceană, aflată la a treia ediție și doi ani de pandemie (în total, cinci anișori). Însoțit de prietenul său, Andrei Velea, și-a făcut apariția triumfător, nimerind drept în cortul/ standul de carte a Asociației Aegyssus a scriitorilor tulceni. Membrii acesteia, după ce au leșinat de surpriză câteva secunde, l-au tăbărât ca un banc de hamsii flămânde, încercând să-i sfâșie haina (noroc că era în cămașă), pentru a lua bucăți din aceasta și, eventual, din autor, ca dovadă a întâlnirii. După ce a reușit să scape de atacul piscicol-cultural, întreg și nevătămat, l-a preluat subsemnatul, arătându-i un zâmbet de pace, de 360 de grade (de pe față până la ceafă). Puțin confuz, pentru că nu înțelegea de ce trebuie să se fotografieze cu subsemnatul, bănuind că sunt un soi de gardian al Festcart-ului și fotografiile erau pentru legitimație sau ecuson. S-a lămurit, într-un târziu, că sunt un răzleț de ceilalți scriitori tulceni în momentul în care i-am oferit cele două cărți din dotare: „Misterul comorii de la Agighiol” (bestseller tulcean…) și „Aegyssus versus Anopheles”, un volum filozofic despre relația dintre tulceni și țânțari. După ce l-am instruit rapid cum să arunce cu ultimul titlu după țânțarii din camera de hotel și pentru eficiență maximă să țintească doar femelele, l-am eliberat pentru ași reveni cât mai bine până la ora lansării volumului de poezie.
Redevenind serioși, volumul de poezii „Horodok” chiar merită toată atenția. Făcând parte din trilogia (prima parte) „Sparta & Athos & Horodok”, ultimul nu are nici o legătură cu onomatopeele pritocite de subsemnatul în titlul de mai sus, fiind de fapt noua denumire ucraineană a orașului Grodek. Geneza titlului volumului de poezie, semnat de Adi G. Secară este profundă și de-a dreptul codată pentru neofiți, fiind, de fapt, un omagiu adus poetului expresionist austriac Georg Trakl, a cărui ultim (sau printre ultimele) poem scris a fost Grodek (Horodok), închinat sângeroasei bătălii din Primul Război Mondial, desfășurată aici. Cititorul poeziilor, ajuns la acest nivel de cunoaștere – de la Grodek/ Horodok la G. Trakl – va constata că nu este mai luminat privind identitatea volumului, poate doar aceea că G. Trakl s-a stins din viață la doar 26 de ani, din cauza unei supradoze de stupefiante, de care era dependent. Să mai spunem că (Adi) G. Secară (așa cum își semnează poetul cartea) este extrem de asemănător cu G. Trakl, iar dacă mai și comparăm fotografiile celor doi, asemănarea este izbitoare, motive suficiente să construim un scenariu în care poetul și-a găsit (regăsit) un alter ego… sau, poate, o reîncarnare… expresionistă. Cele fix douăzeci de poeme cuprinse în volum sunt un „marș de cuvinte-oase” de la „degetul mic care nu este cel mai mic” până la „cartea a murit”, într-un drum (cale) poetică, care se încheie destul de pesimist, la prima vedere, dar la care poetul Adi G. Secară mai scânteiază o dată, cu un „bonus”, al 41-lea poem, din care zicem și noi: „Unii oameni știu că pietrele au inimi/ că arborii pot zbura/ Și vor să învețe pietrele să fie mai vii/ Și arborii să bată din aripi…”
Nicolae C. Ariton
