Înapoi la articole
Chestiuni literare

LECTURI IMPROBABILE: cărți pe care nu le veți citi, probabil, niciodată în această viață(39) – „Zilele regelui”, de Filip Florian

8 octombrie 2026Nicolae C. Ariton

image description

Săptămâna asta la „Lecturi improbabile”, am dat peste un exemplar din „Zilele regelui” care a dovedit că arată bine și se citește ușor. Volumul seamănă cu o doagă desprinsă dintr-o butie bătrână în care au zăcut câțiva ani niște vedre bune de rachiu de caise, uitată prin adâncul unui beci meșteșugit cu piatră de Bașchioi. Paginile par trase cu migală în foi subțiri de furnir, iar dacă le răsfoiești cu putere, mai răzbate din ele un iz parfumatu-înțepător de dulceață de caise, distilată în alambic de aramă. Cartea asta a lui Filip Florian are o aromă balcanic dobrogeană (cu toate că nu are nici o treabă cu locurile tulcene), iar ce se află între paginile sale este o adevărată desfătare!

Un prieten mi-a recomandat Filip Florian. Așa se face că mi-a căzut în mână „Zilele regelui” (în format electronic, că era mai ieftină, adică vreo 16 lei pe Libris.ro) și am zis să fac o încercare. Sincer, am nimerit-o la fix, o carte ca lumea și să vă zic de ce. În primul rând, dacă ar fi să-l compar pe Filip Florian cu un alt scriitor, mi-ar veni în minte imediat Ștefan Agopian. Are exact acea voluptate a „scrierii economice”, cu un plus pentru mahalaua bucureșteană plină de mirosuri, aburi, câini leneși, cârciumari vicleni și doamne cu umbreluțe, amestecând faptele istorice mari cu banalități de doi bani. Iar Filip Florian face alchimia asta cu un umor tăcut, fără să strige prea tare. Pe scurt, suntem prin a doua jumătate a secolului al XIX-lea, când țara noastră se înjgheba cu intrigi politice subțiri, cu o farsă de lovitură de stat la Ploiești de-ți vine să râzi ca la teatru și cu un Război de Independență purtat între noroaie și glorie. Pe fundalul ăsta istoric adevărat, vine în Moldova și Muntenia un prinț neamț, Carol, aducând cu el o dantură sensibilă, mai mereu cu infecții dentare cauzate de „curentul” național. Și un dentist personal, care, ocazional, o mai face chiar și pe doctorul, în situații excepționale. Aceste este de fapt adevăratul erou al cărții, doctorul Joseph Strauss. Să nu vă lăsați păcăliți de titlu. Regele e un fel un pretext, un personaj figurant ilustru care își trăiește zilele regale într-o penumbră plină de demnitate nemțească, pe când doctorul Strauss – plecat din Berlin ca un pierde-vară, vizitator asiduu al tractirelor (mai ales a celui numit „șapte țâțe” – ajunge să-și facă un rost adevărat în Bucureștiul care încă emana prin toate încheieturile arome otomane. Personajul în cauză deschide un cabinet medical pe strada Lipscani la numărul 18, se îndrăgostește complet de o sârboaică iute, se însoară și crește un băiat pe care îl educă în trei limbi și obiceiuri diferite. De la un simplu dentist din umbra prințului, Strauss devine omul de bază al întregului roman, un bărbat de-o loialitate greu de priceput pe malurile Dâmboviței, gata să-și pună în pericol liniștea vieții doar pentru a păstra un secret princiar. Stilul lui Filip Florian este însă adevăratul secret al acestei cărți. Uneori scrie scurt și direct, altădată se dă de-a dura într-o singură frază uriașă care se întinde pe o pagină întreagă, o frază care curge alene ca Dunărea la vale, adunând la un loc mirosul de tutun ieftin, conversațiile savante purtate la birturi, pisicile care zgârie tapiseriile fotoliilor și gândurile adânci ale naratorului puse direct în cârca personajelor. Se cam simte printre pagini nițel realism magic, amintindu-l pe motanul Siegfried care își lasă epistolele trasate cu ghearele pe stofă, dar și ceva din notații sentențioase a la scriitorii americo-latini, cum e chestia unde ne explică apăsat că un rege e un rege, chiar dacă sub coroană rămâne totuși un simplu bărbat. Trecând prin toate paginile astea ca prin niște aburi de cafenea de odinioară, ajungem la final. N-am să vă zic că e cel mai mare roman al secolului sau că autorul este Mesia literaturii române contemporane, pentru că nu-i așa. Spun doar că este o poveste bine scrisă, cu un stil aparte, despre un București care abia învăța să fie capitală, scrisă cu mult farmec și fără pretenții academice uscate. Vă recomand să înșfăcați „Zilele regelui”. O să vă cam încânte!

Nicolae C. ARITON

Distribuie: