Unul din personajele cele mai pitorești, care bântuia printre coloanele bazarului tulcean, pe la 1870, era vânzătorul de vise. Aceasta în condițiile în care concurența pentru un loc în panoplia de figuri pitorești tulcene, la 1870, era de-a dreptul cruntă, lupta dându-se între sacagii, zapcii, zarafi, pazargii, zapcii, cafegii, și mulți alții.
Negustoria de vise era un fief evreiesc și în Tulcea acelor ani, doar că numărul de negustori era doar de unul-doi, în comparație cu zecile, față de alte orașe mai mari. Poate pe timp de iarnă, mai apărea, în plus, unul sau doi.
Vânzătorul de vise era, de obicei, un evreu bătrân, îmbrăcat alandala, cu un caftan negru, ponosit și peticit, purtând în spate un dulăpior din lemn, ticsit cu cărțulii. Acestea erau scrise în românește, grecește, ebraică și rusește, tipărite pe o hârtie galbenă, cu coperți verzi sau albastre și cuprindeau basme și povești eroice cu presonaje dragi etniilor respective. Cărțile turcești lipseau cu desăvârșire din oferta acestor adevărați buchiniști ambulanți pentru simplul motiv că otomanii nu prea le aveau cu cititul și mai aveau și un dinte împotriva tipografiilor pe care le considerau că distrug elementul divin al scrisului manual, considerat mai mult o acțiune spirituală decât una fizică.
Cum spuneam, între coperțile monocrome ale acestor broșuri se aflau povești cu haiduci, anecdote evreiești, basme cu feți frumoși. Printre acestea, se găseau și cărțulii cu pilde religioase sau vieților unor sfinți.
De multe ori, negustorii de povești, nemulțumiți de clientela din bazar, chitită doar pe afaceri cu câștig, pornea hai-hui, cu dulăpiorul în spate, prin mahalalele orașului, strigându-și marfa.
După ce se citeau și răsciteau, cărțile erau revândute buchiniștilor, pentru o para sau două, de obicei, o dată cu venirea primăverii, iernile grele fiind anotimpul cel mai folosit pentru lectură, între două partide de pescuit la copcă pe Dunărea înghețată bocnă.
Vânzătorii de vise își aduceau marfa de la Galați, Iași sau București, unde se aflau cele mai mari tipografii evreiești, de la Odessa, dar și de la Constantinopol. Neavând o clientelă numeroasă și permanentă, negustorii de povești erau voiajori care își călătoreau afacerea culturală cu piroscafurile companiei de călătorie pe Dunăre, Lloyd Austriaco sau D.D.S.G. Porneau, la bordul navelor precum Ferdinand I, Stamboul sau Baron Strumer și coborau, pentru câteva zile la Isaccea, Măcin, Tulcea, Sulina, pentru a-și vinde marfa.
imaginea 1, de sus – este o fotografie a unui negustor ambulant de produse de mercerie… din nefericire, oricât am căutat o imagine cu un negustor de vise (buchinist) ambulant, nu am reușit să descoperim… cu toate că, vag, îmi aduc aminte că am văzut undeva cel puțin o gravură… așteptăm cititorii să ne sesizeze existența unor asemenea imagini…
imaginea 2, de jos – este o gravură reprezentând un vânzător de vise, ambulant, din roma antică…
imaginea 3, de jos – o fotografie din Paris, circa 1900, cu o librarie ambulanta, sesizati interesul celor doi domni care studiaza oferta…
Nicolae C. Ariton
