Începem de azi, cu apariție în fiecare zi de marți, un nou serial săptămânal, intitulat „Tulcisme”, fără ca acesta să înlocuiască articolul de fond al misterelordunării. Sunt povestiri scurte, avându-l ca personaj principal pe Nastratin Hogea, un fel de Păcală oriental, care a viețuit de adevăratelea undeva prin Anatolia, acum aproximativ 800 de ani. Tematica este diversă, având ca personaje principale oameni obișnuiți și moravuri care nu s-au schimbat prea mult, odată cu trecerea secolelor. Stilul este lejer, în notă comică, adeseori cu tentă filozofică sau final absurd.
Nicolae C. Ariton
În micul oraș în care locuia, se spunea că Nastratin Hogea era foarte învățat. Într-o zi, o bătrână vine să-l caute, cu o scrisoare în mână. Era prima dată când primea una și nu știa să citească.
-Nastratin Hogea, te rog să-mi citești această scrisoare. Atâta timp cât nu îmi aduce vești proaste! Nastratin Hogea ia scrisoarea și în timp ce citea, chipul i se întunecă și brusc izbucnește în lacrimi, spre marea agitație a bătrânei.
-O, Nastratin Hogea, nu mă face să plâng. Am pierdut-o pe sora mea, nu? Dar Nastratin Hogea continuă să citească, fără să răspundă și, încet, locul lacrimilor este luat de un zâmbet din ce în ce mai larg, care, pe a doua pagină, se transformă într-un hohot de râs. Bătrâna nu mai înțelegea nimic:
-Nastratin Hogea, vrei să mă omori! Mai întâi plângi, apoi râzi. Ai milă de mine!
-Ah! buna mea bătrână, reușește în sfârșit să articuleze Nastratin Hogea, nu-ți face griji. Dacă plâng, este doar pentru că nu poți citi.
-Dar de ce râzi, atunci?
-Pentru că nici eu.
