Tema noului documentar istoric tulcean, prezentată în foileton, „Tulcea, orașul străzilor de altădată”, o reprezintă străzile vechi. Va fi o vară și o toamnă bogată cu povești cuprinzând mistere, secrete, întâmplări necunoscute și neauzite, drame, poate chiar tragedii, petrecute, de-a lungul timpului, pe străzile orașului dunărean Tulcea. Articolul vor și publicate și în ziarul local „Delta”, în fiecare joi, la pagina 7.
Nicolae C. Ariton
În episodul de azi nu vom vorbi despre o anumită stradă în mod special, ci despre o fotografie veche a Tulcei, datată cu anul 1870 și care ne-a impresionat atât de puternic încât am hotărât să o „întoarcem” pe toate părțile, să-i facem „autopsia” și să discutăm în detaliu despre ea, în mod special despre străzile și ulițele tulcene pe care vom reuși să le identificăm. În primul rând, să menționăm că dacă datarea de 1870 este corectă, avem de-a face cu locul 2 la cea mai veche fotografie a Tulcei, care a fost descoperită până acum. Aceasta depășește cu mult câteva portrete de cabinet, realizate în Tulcea în jurul anilor 1879-1880 și câteva „vederi” ale orașului, imortalizate pe hârtia fotografică în jurul anilor 1890. Păstrându-ne obiectivitatea, cea mai veche fotografie a Tulcei a fost publicată la Viena, într-un album numit „Donau Album”, în anul 1868 . Fotografia noastră, de la 1870, surprinde însă cel mai bine centrul orașului, cu dealuri, mori de vânt, clădiri (Dunărea nu a mai avut loc) și câteva obiective care există și în ziua de astăzi, chiar dacă au traversat anii unui secol și jumătate, trei războaie nimicitoare și un număr nedefinit de planuri urbanistice. Înainte de a trece la „analiza imagistică” trebuie să menționăm că garantăm autenticitatea fotografiei, având „martori” câteva clădiri tulcene din perioada respectivă care mai există, cum spuneam, și în zilele noastre. Nu putem însă garanta precis anul 1870, pentru că sunt câteva elemente contradictorii, dar despre care vom discuta la timpul potrivit, conform narațiunii acestui articol. Fotografia pare a fi realizată de la partea de jos a dealului Comorofca, cam de pe locația actuală a complexului Garofița, acolo unde probabil exista deja așa numită stradă a Scării, care ducea la una din cele mai pricopsite străzi ale Tulcei, Belvedere (actuala Eminescu). Într-un exercițiu de imaginație și mai intens, putem susține că fotograful si-a așezat trepiedul aparatului undeva în dreptul locației celui mai bătrân copac tulcean, ulmul din dreptul blocului I4, înconjurat acum cu un grilaj metalic și estimat că ar avea în jur de 120 de ani. Planul secund al fotografiei este dominat de dealul Mahmudiei și „jumătate” din colnicul Hora, cunoscute la timpul respectiv cu numele de „Dealul cu mori”, pe care puteți număra patru și „Dealul trei mori” unde în locul Monumentului de Independență, construit aproape cu treizeci de ani mai târziu (1898), se ridicau falnice fix trei mori de vânt. Impresionează numărul mare de case de pe dealul Mahmudiei, acolo unde se „intersectau” mahalalele turcilor, tătarilor și a bulgarilor. Clădirile „martor” că fotografia aparține orașului Tulcea sunt geamia „Azizye”, care se ridică falnică, între cele două dealuri și Conacul Pașei, care pare a avea ridicată o schelă pe întreaga suprafață a fațadei, lucru care ne dă de gândit la anul realizării acestei fotografii. Sursele istorice tulcene specifică că cele două clădiri au fost ridicate în jurul anului 1864, când Tulcea devenise capitală de sangeac ototman (întreaga Dobroge și Delta Dunării) iar conducătorul acestuia era mutesariful Rezim Pașa (un excelent administrator). Existența unei schele în jurul conacului (actualul Muzeu de Artă) ne duce gândul că este vorba despre o renovare, care știm că s-a realizat undeva după Războiul de Independență (1877-1878), prin 1881-1882. Lipsește din peisaj Liceul Turcesc (sediul Delta Cons), construit de mutesariful Ismail Bey (1870-1872) și care ne duce înapoi în timp și la ideea că fotografia a fost realizată chiar înainte de anul 1870, cu lucrări la fațada Conacului Pașei, care au întârziat din cauza problemelor financiare ale Imperiului Otoman, aflat în stare de faliment. De menționat că Geamia Azizye s-ar părea că fost construită cu fonduri primite din partea comunității cercheze tulcene. Referitor la străzi, singura pe care am reușit să o distingem în mod clar și fără tăgadă este Isaccei, care face o curbă destul de strânsă undeva la planului secund al fotografiei, pentru a putea trece prin fața Conacului Pașei, fără să știm dacă reușește acest lucru. Impresionează mulțimea de străzi perpendiculare pe Isaccei și care făceau legătura cu portul unde se desfășura aproape întreaga activitate economică a Tulcei. Privind cu atenție, putem desluși printre mulțimea de clădiri – o adevărată ciupercărie -, fără să fie din cale afară de aliniate, și traseul străzii Carol I (rebotezată Gării), care la 1870 cu siguranță că nu avea acest nume – s-ar părea că otomanii nici nu își numeau oficial străzile – și nici nu avea importanța citadină pe care avea să și-o câștige abia în perioada interbelică. Din nefericire, nu se vede nici o „firimitură” din Dunăre, doar, dacă privești cu atenție, câteva catarge de dombazuri și corăbii, încă folosite la 1870, deoarece piroscafele erau scumpe și folosite doar pentru navele de pasageri și remorchere, care tractau ambarcațiunile ce se deplasau în amontele fluviului. În rest, nici măcar un tulcean rătăcit pe stradă, pentru a fi surprins de îndrăznețul fotograf din anul 1870.
