Interzis lecturii celor sub 18 ani
Pentru cei care înnoptau în Tulcea, pe la 1870, șansele de a deveni înger erau destul de mari. Motivele de a rămâne în orașul de pe malul Dunării, peste noapte, erau de mai multe feluri, dar se legau mai întotdeauna de piroscaful societății de navigație Lloyd Austriaco, ce asigura transportul pasagerilor între Galați și Constantinopol.
De obicei, făcea stație la Tulcea jumătate de oră, pentru pasageri, mărfuri și poștă, dar uneori rămânea peste noapte, din cauza vremii, a vreunei defecțiuni la motoare sau scandal la bord. Într-una din aceste situații, călătorul obișnuit, curios și plictisit, de pe bastimentul Lloyd Austriaco, nu-i rămânea altceva de făcut decât să coboare pe chei, să facă un mic tur de Bazar și apoi să alunge plictisul și țânțarii cu un pahar de șnaps. În funcție de grosimea pungii, putea alege o locandă cu ștaif și pretenție de restaurant din centrul orașului sau, pentru cei mai aventuroși, una din speluncile din chirpici și acoperite cu stuf, aflate printre magaziile de cereale din Portul tulcean. Aici, printre marinari, hamali și pescari putea să dea peste cap un pahar în cea mai autentică atmosferă locală. Dacă avea puțin noroc (sau ghinion) la masă avea companioni și 2-3 lipoveni zdraveni, cu bărbi roșcate și ochi albaștri, ce îl îmbiau să lase deoparte paharul cu vin alb-gălbui, ca apele Dunării toamna și să încerce votca lor, adusă de la Odessa. Se înțelegeau vorbind Lingua Franca, un amestec fără nici o noimă de cuvinte grecești, turcești, italiene și românești, corectate cu gesturi largi, din mâini, degete și pumni dați în masă, când vorbele erau prea subtile și de neînțeles. Cu cât timpul înainta mai spre noapte, sticlele deveneau mai goale iar oamenii mai plini, prietenia se închega. Astfel, străinul afla că cei trei erau scapeți (scopiți), adică adevărații îngeri ai domnului pe Pământ, la Tulcea, după ce își scurtaseră de bună voie organele genitale. La auzul acestor vorbe, străinul amuțea, privindu-i cu groază, la care lipovenii izbucneau în râs, bătându-l cu palmele grele pe spate și invitându-l să se alăture credinței lor. Dacă călătorul nu o zbughea pe ușă, fiind prea beat, scopiții îi ofereau bani, o rusoaică frumoasă pentru însurătoare și abia după ce făcea 2 copii, putea să-și taie giuvaerurile pentru a intra în armata îngerilor. Dar nu era nici o grabă, să meargă liniștit către Constantinopol, să-și rezolve treburile și dacă avea vreun gând adevărat îi găsea în același loc, în fiecare seară. Și cei trei râdeau zgomotos de fața călătorului la așa invitație, spunându-i printre hohote: Harașo, gospodin, harașo! turnându-i alte și alte pahare de votcă. Și pentru că, la un moment dat, călătorul părea a fi preaplin, unul din lipoveni scotea din buzunar o bucată de hârtie maronie, dezvelind o scrumbie uscată și afumată, pe care o tăia rapid în fâșii subțiri, cu un cuțit scurt, pescăresc. Toți mestecau câteva felii și setea revenea și mai abitir ca înainte. Din acest moment, poate călătorul ar fi fost bine să observe că unul dintre lipoveni abia își înmuia buzele în votcă, vorbea puțin și zâmbea doar în colțul buzelor. De fapt, el era Apostolul scopit, cel care lupta pentru întregirea Armatei îngerilor, care o dată ajunsă la 144 de mii de suflete, avea să pogoare Divinitatea pe Pământ, în timp ce ceilalți doi erau doar doi bieți circari bețivi, buni doar să-l amețească pe călătorul curios, naiv și speriat. În zorii zilei, acesta se trezea buimac, în Port, pe vre-o grămadă de cărbuni, sau bușteni, cu o durere cumplită de tâmple și insuportabilă între coapse. Fără să-și mai aducă aminte mare lucru, își ducea mâna jos, mai mult din obișnuință și un răcnet neomenesc îi țâșnea din piept, când degetele tremurânde de băutură descopereau vălmășagul de bandaje, cusături, sânge închegat și minunatele giuvaeruri lipsă. În buzunarul din dreapta al hainei, simțea ceva cald și reușea să scoată un pachet străin, din hârtie maronie, cu miros de scrumbie uscată, pe care începuse să se întindă pete de sânge. Cineva scrisese, cu un creion chimic, cu litere slavone și latine: Bine ai venit printre îngeri, străine. Călătorul leșina, nemaiștiind dacă totul este real sau o închipuire etilică, în timp ce caraulele care păzeau în port, se trezeau din picoteală și schimbându-și flinta de pe un umăr pe altul, clatinau din cap, gânditori: Un alt scapet (scopit) la Tulcea.
Nicolae C. Ariton
