Poveste noastră începe în ziua de 22 martie, 1901, în gară la Pitești. Un distins domn german cumpără o carte poștală ilustrată cu intenția de a o trimite în Germania. Fire romantică, ce putea să aleagă din zecile de ilustrate românești decât ceva reprezentativ, care îi lega pe nemți și români, Dunărea. În plus, ce putea fi mai interesant decât o imagine cu Sulina, locul unde marele fluviu se vărsa în Marea Neagră, adică un mesaj simplu și frumos, izvoarele Dunării în Germania și sfârșitul acestuia la Sulina, România. Suflet dichisit, alege o carte poștală cu Sulina, în care se vede faleza și mai mulți cetățeni veseli, care salută de la bordul câtorva bărci, probail într-o zi de sărbătoare. Timbrează ilustrata cu o marcă de 10 bani, cu efigia Regelului Carol I, scrie câteva cuvinte cu o caligrafie tipic germană, plină de bucle și cu literele ca niște mici valuri ale Dunării, și o expediază de la oficiul poștal din gara Piteștiului. Pe data de 24 martie, deci numai după două zile, carte poștală ajunge la destinație, la Baden, așa cum reiese din ștampilele aplicate pe spatele acesteia. Elegant, romantic și eficient, am putea spune pentru anul 1901, ba chiar și pentru vremurile noastre.
Numai că, după mai bine de 110 ani, misterele dunării, un blog căruia îi place să scotocească prin trecutul Tulcei, a descoperit în toată această poveste un fals, ba putem spune chiar de o adevărată mistificare. Dacă privim cu atenție ilustrata pe care este scris Portul Sulina, observăm că nu prea seamănă cu Sulina, luând în considerare dealul din spatele falezei, pe care sunt cocoțate câteva mori de vânt. Mori de vânt au existat și la Sulina, dealuri însă niciodată. Așezând ilustrata cu pricina lângă altele cu faleza Tulcei, am descoperit cu uimire că este vorba de orașulu nostru. Explicația ar fi aceea că ilustrata a fost tipărită la București, la editura Maier&Stern și, poate, au încurcat clișeele cu Sulina și Tulcea, sau poate fotografiile cu ultima erau mai interesante, iar recuzita cam aceiași: Dunăre, faleză, bărci și câțiva oameni.
Oricum, sute sau mii de ilustrate cu inscripția Portul Sulina au fost comercializate în preioada respectivă, cu fotografia Tulcei. Pe noi nu poate decât să ne bucure acest lucru, având în vedere că am mai adăugat o imagine albumului destul de mic al imagisticii Tulcei vechi.
Acestea fiind spuse, putem punct mici noastre investigații, mai rămâne însă un semn de întrebare. Domnul acesta german, sau austriac, ce căuta la Pitești pe la 1901, când nici măcar fabrica Dacia nu exista? Să fie vorba despre o piteșteancă frumoasă, care i-a răpit inima alemandului, deturnându-i drumul spre Tulcea și Sulina, obligându-l să facă cap de linie la Pitești și nu la Tulcea, care oricum nu avea cale ferată în acea vreme. Dacă-i vorba de o poveste de dragoste, chiar de infedilitate, mai treacă-meargă, dar dacă avem de-a face cu ceva spionaj pentru prusaci sau austrieci, atunci povestea noastră se complică și mai tare. Mergem, din comoditate, pe varianta infidelități, pentru că ne aducem aminte ce spuneam un personaj din romanul Obolmov, de Ivan Goncearov: Dacă soția îți este infidelă, fii fericit, pentru că te înșeală pe tine dar nu-și trădează țara.
1.Prima imagine este cartea poștală ilustrată, acuzată de fals și mistificare.
2.A doua imagine este spatele ilustratei, cu adresa destinatarului, Baden.
3.Comparația dintre ilustrata acuzată și o altă imagine cu Tulcea, în care se vede clar că cel puțin două clădiri, indicate cu o săgeată roșie, sunt aceleași (una din ele este așa numita Casa elevețiană, care există și astăzi).
Nicolae C. Ariton
