Spre nefericirea șoferilor tulceni și a mașinuțelor lor, strada Gloriei, care leagă centrul orașului cu Monumentul de Independență, de pe Colnicul Hora, va rămâne neasfaltată încă mulți ani de acum încolo. Acest lucru va atrage mânia civică și șofericească a multor tulceni, care nu înțeleg de ce trebuie să le sune apa în cap și automobilele să se desfacă în două, când circulă pe strada Gloriei, pe pavajul din piatră cubică, când s-a inventat netedul și frumosul asfalt.
Motivul este acela că strada cu pricina a fost declarată monument istoric, suficient pentru ca nimeni să nu îndrăznească să acopere caldarâmul (denumirea turcească a pavajului din piatră, kaldirim tr.) alcătuit din cuburi de granit, cu smoală fierbinte și neagră, care emană arome atât de puternice pe timp de vară. Dar să urmărim poveste străzii Gloriei, varianta scurtă. Știm că strada care face legătura dintre centrul orașului și Colnicul Hora a existat de foarte mulți ani, dar nu sub forma actuală și nici denumirea pe care o cunoaștem. Până pe la anul 1850, străzile tulcene nici nu aveau nume, iar mahalaua din zona viitorului monument a fost inițial turcească, pentru ca apoi, după plecarea parțială a otomanilor, să devină preponderent lipovenească. O dată cu vizita Domnitorului Carol I (rege avea să fie numit puțin mai târziu) la Tulcea, în noiembrie 1879, se pune piatra de temelie a Monumentului de Independență. Realizarea Monumentului avea să se tărăgăneze aproape 20 de ani, interval în care tulcenii își cam luaseră adio de la el. A fost nevoie de sosirea la Tulcea, ca prefect, a unui bărbat puternic și patriot adevărat, poetul Ion Nenițescu, în anul 1896, care reușește să-i mobilizeze pe tulceni în strângerea banilor (suma de 90 de mii lei, pe lângă cei 30 de mii lei, colectați în perioada 1879-1896). Ion Nenițescu, ca prefect și președinte al Ligii pentru propășirea Dobrogei, alături de oficialitățile tulcene, a realizat că accesul la frumosul monument ce urma să fie ridicat după planurile sculptorului Gerogio Vasilescu, nu se putea face pe o uliță îngustă, întortocheată și plină de praf. Nu știm precis data, dar prima operație de cosmetizare a străzii Gloriei a avut loc tot în această perioadă, cu denumirea de Aliniere, lucrări de retrasare a străzii, de lărgire și de aliniere a gardurilor, aprobate de către Ministerul de Interne. Ce știm precis este faptul că Guvernul aprobă un împrumut de 300 de mii de lei, pentru comuna Tulcea, pentru construirea străzii Gloriei și a unei școli., în luna mai,1898, așa cum reise din exrasul făcut din ziarul Epoca, din 31 mai, 1898. Așadar, pavajul din piatră cubică, de granit, trotuarele (păstrate în mare parte) din plăci poligonale de granit (sau bazalt), cu nuanțe de roșu și bordurile masive din aceași tip de rocă, datează de la sfârșitul secolului al XIX-lea, anii 1898-1899. După inaugurarea Monumentului de Independență, din anul 1904, de însuși Regele Carol I, pentru o perioadă de timp, strada Gloriei, numită chiar (după unele surse) Calea Gloriei, devine un fel de Corso al Tulcei, pe care tulcenii făceau plimbări de plăcere în zilele de duminică și sărbători. Din nefericire, strada Gloriei nu a putut concura cu celelalte străzii centrale ale orașului: str. Sf. Nicolae, str. Carol I, str. Regina Elisabeta, poate și pentru faptul că nu avea vad comercial sau că se îndrepta către marginea orașului. Distrugerea monumentului de către trupele de ocupație, din Primul război mondial, și reconstruit parțial abia în 1932, va fi iarăși o perioadă nefastă pentru dezvoltarea străzii Gloriei. Această importanță secundară dată străzii Gloriei probabil că a reușit să o și salveze, fiind una din puținele păstrate aproape intactă, de mai bine de 110 ani, motiv pentru pietoni de a călca și șoferi de a șoferi pe aceasta cu mult mai mult respect!
Nicolae C. Ariton
Imaginea 1 este traseul străzii Gloriei, apreciați forma rectilinie a acesteia, un lucru aproape irealizibail pentru o stradă de mahala orientală, cum a fost această zonă a orașului până în 1877, și perfecțiunea planului de Aliniere a Primăriei tulcene, pe la 1898-1899;
Imaginile 2 și 3 sunt fotografii actuale ale străzi Gloriei, pe care se mai păstrează pavajul din piatră cubică, trotuarul din plăci poligonale și bordurile din granit masiv;
Imaginile 4 și 5 sunt extrase din ziarul național Epoca, din 31 mai, 1898, cu anunțul aprobării împrumutului pentru construirea străzii Gloriei.
