Am primit două mesaje de la doi noi prieteni ai Misterelor Dunării: M.B. şi S.D.C. care m-au obligat să mă gândesc profund la postul „3 romane=30 milioane de euro”. Articolul respectiv a fost scris în ideea de a schimba puţin „tonalitatea” blogului nostru, care parcă prea alunecase pe o pantă puternic istorică tulceană şi otomană şi de a da un uşor iz de cancan literar spaţiului nostru virtual. Chestiunea de bază care se desprinde din întrebările celor doi prieteni este aceea că dacă autorul suedez nu ar fi decedat, cărţile nu ar fi avut succesul enorm de care s-au bucurat. Am stat şi m-am tot gândit la acest aspect, pentru că în tot ce am citit despre acest subiect, nu s-au făcut nici un fel de referiri la această problemă. Am încercat să disec problema în spirit detectivist, aşa cum am văzut în filmele americane, doar când am încercat să lipesc pe peretele din sufragerie fotografii ale „cazului” şi tăieturi din ziare, m-am lovit de un refuz categoric al soţiei care nu a înţeles deloc demersul meu literar poliţist.
Aşa cum spuneam, Steig Larsson a fost un ziarist de mâna a doua, care la 50 de ani trimite unui editor suedez trei romane pentru a fi publicate. Acest lucru se întâmpla în luna septembrie 2004, pentru ca în luna noiembrie a aceluiaşi an să decedeze în urma unei crize cardiace. Romanele sunt publicate în 2005, 2006, 2007, cu un succes teribil, strângându-se până în 2010, şi din traduceri, aproximativ 30 de milioane de euro.
Din toate datele, moartea autorului nu a avut nici o influenţă asupra vânzărilor, ba dimpotrivă, editorul susţine că a fost chiar un handicap serios în primele tiraje, deoarece lansările erau din start ratate prin lipsa autorului. Mult mai de folos ar fi fost un autor în viaţă, care susţinând în faţa publicului teoria sa privind amenințarea cu moartea, pe care o primea constant din partea forţelor politice de extrema dreaptă, ar fi fost o ispită constantă pentru cititori, sau o parte a acestora. Moartea sa ar fi putut fi un element important în creşterea vânzărilor, dacă aceasta ar fi survenit în condiţii violente sau misterioase, sau şi mai bine, împreună. Vă daţi seama ce isterie ar fi creat în Suedia, cel puţin, uciderea autorului, care tot timpul susţinea că este ameninţat?! Decesul banal printr-un simplu atac de cord nu a avut darul să impresioneze pe nimeni.
Din statistici reiese faptul că romanele s-au vândut în tiraje din ce în ce mai mari, fără prea mari comentarii privind dispariţia autorului şi nici faptul că nişte bani frumoşi se adunau în conturile editurilor şi ale autorului defunct. Bomba mediatică de cancan a explodat în momentul în care au început procesele între partenera autorului şi tatăl şi fratele acestuia, pentru cele 30 de milioane de euro, sumă care face să intre în fibrilaţie şi pe cel mai rece suedez. Izbucnirea scandalului, alimentat probabil şi de avocaţii celor două tabere care încercau să facă lobby cazului lor, a fost tardivă din punct de vedere al publicităţii celor trei romane, care erau deja vândute şi banii încasaţi. Poate doar ceva tiraje suplimentare pentru cei care nu le citiseră încă, dar cele 30 de milioane, repet erau deja adjudecaţi.
Rămân pe tapet însă volumele 4, 5 sau până la zece continuări din seria Millennium, pe care unele voci suţin că ar trebui să existe. Cel puţin volumul patru există în proporţie de 75%, după cum afirmă tatăl lui Steig Larsson, şi că se află în posesia lui, după ce l-a găsit pe PC-ul fiului său. Aici, cu siguranţă, efectul cancanului va fi pe măsura tirajului de vânzare a acestor posibile continuări.
În concluzie, consider că cele trei volume ale autorului suedez s-au bucurat de succes datorită faptului că ele chiar sunt nişte cărţi reuşite, scrise cu talent, respectând regulile thrillerului modern şi cu acest aer nordic în atmosfera genului, saturat de spiritul anglofon sau exotism ieftin. Nu sunt nişte cărţi care să te facă să cazi pe spate, dar sunt nişte thrillere corecte, scrise cu simţ de răspundere şi talent suedez. Drept pentru care vi le recomand la citire. Nu veţi pierde nimic, aşa cum nici nu o să câştigaţi mare lucru. În viaţă mai trebuie să faceţi şi lucruri inutile.
Nicolae C. Ariton
P.S. – Mâine continuăm să discutăm despre sangeacul Tulcei şi raiaua Brăilei, scuze pentru amânare… nu că ar fi prima oară!
