Bine „m-ați regăsit” la episodul 35 din Lecturi improbabile! Astăzi aducem în lumina soarelui de septembrie „Ferenike”, primul volum dintr-o viitoare trilogie semnată de Doina Ruști – o carte primită cu entuziasm de critică și îmbrățișată cu un adevărat extaz de cititorii din România. Dar de ce ar fi o astfel de bijuterie literară o „lectură improbabilă”? Ei bine, paradoxul e că este absolut improbabil ca cineva să se oprească doar la acest prim volum odată ce i-a gustat magia. După ce vei închide ultima pagină, va fi imposibil să nu dai iama în librării pentru continuarea, „Nas de bulgar”, și să aștepți cu sufletul la gură marele final, volumul al treilea, care se va numi, cel mai probabil, „Papuci”. Pregătește-te, așadar, pentru o incursiune hipnotică într-un univers de unde nu mai există cale de întoarcere. Special pentru tulceni, cartea are două scurte secvențe care se petrec în Tulcea, pe strada Babadag.
Atunci când deschizi un roman de Doina Ruști, știi deja că pășești pe un teren unde realitatea cotidiană și fantasticul își dau mâna ca doi vechi prieteni. În „Ferenike”, primul său roman autobiografic dintr-o viitoare trilogie, autoarea ne invită într-o călătorie tulburătoare și plină de farmec prin Comoșteniul copilăriei sale, un sat situat la vărsarea Jiului în Dunăre. Acest spațiu devine un veritabil Macondo oltenesc, un loc pestriț, fermecat și uneori violent, unde Jiului cere victime, iar comunitatea își trăiește zilele la granița dintre mit și abuzurile unui comunism ce apasă greu peste existențele tuturor. Însă, departe de a fi o simplă cronică nostalgică sau o lamentație istorică, cartea este un spectacol narativ dens, în care momente istorice majore precum venirea lui Ceaușescu la putere, aselenizarea americană sau activitatea CAP-ului „Prietenia Româno-Vietnameză” se amestecă firesc cu superstiții, fantome și stafii ce mișună pe lângă moara de cărămidă roșie. Secretul acestei scriituri constă într-un meșteșug impecabil. Naratoarea, o fetiță extrem de precoce, privește lumea cu o fascinație pură. Ea poate găsi o frumusețe hipnotică chiar și într-o grămadă strălucitoare de ouă de insecte sau semințe ascunse în troscot, transformând cele mai mărunte detalii ale universului casnic în porți de acces spre un alt univers. Povestea începe lent, domol, lăsându-ne să inhalăm aromele farmaciei lui tanti Florence sau ale gospodăriei străbunicului învățător, pentru ca apoi să accelereze brusc, aruncându-ne într-un final aproape șocant, de film „noire”. Stilul are o forță vizuală cinematografică, iar frazele de la finele subcapitolelor funcționează ca niște veritabile cârlige ce nu-ți dau voie să lași cartea din mână. Universul uman din Comoșteni, adică personajele Doinei Ruști sunt de-a dreptul vibrante. De la unchiul adolescent Tavică, a cărui moarte prin înec aruncă o umbră lungă de vinovăție asupra protagonistei, până la figuri pitorești precum Muc, Gică sau proiecționistul Ionel, toți creează o atmosferă imposibil de uitat. În centrul acestui univers gravitează însă Mițulica, un adevărat vestigiu al unei epoci apuse. Respectată și temută deopotrivă, numită „Doamna” într-o vreme în care un asemenea apelativ îți putea aduce mari necazuri, Mițulica este protagonista unei scene antice de o violență aproape cathartică: confruntarea cu milițianul Smeu, cel care supraveghease uciderea fiului ei. Ceea ce face romanul cu adevărat fascinant din punct de vedere literar este modul în care autoarea jonglează cu perspectivele narative. Deși este o carte de memorii, Doina Ruști refuză exercițiul literar de infantilizare. Ea nu coboară pur și simplu în mintea copilului de atunci, ci păstrează o distanță matură, un aer de atotștiință care controlează perfect materialul epic. Prin această metodă, scriitura capătă o haină stilistică distinctă, permițând fantasticului să se strecoare prin crăpăturile memoriei fără a afecta nicio secundă verosimilitatea. Visul devine astfel o poartă de acces către subconștient, iar aici își face apariția Ferenike. Titlul cărții trimite direct la figura istorică a atletei din Grecia antică ce a sfidat legile rigide ale vremii sale, deghizându-se în bărbat pentru a-și susține fiul la Jocurile Olimpice. În roman, Ferenike nu este doar un personaj de coșmar sau o apariție ce aduce lumea visului în cea a realității, ci devine un alter ego al scriitoarei însăși. Ea simbolizează curajul suprem de a-ți depăși condiția, de a schimba un destin aparent potrivnic și de a-ți îndeplini visele într-o lume opresivă. În ciuda „petelor” de realism magic, „Ferenike” este un portal spre vârsta de aur a copilăriei, care te bucură, te face să plângi și să râzi, lăsându-ți la final doar regretul că s-a terminat mult prea repede. Dar nu vă întristați: volumul al doilea, „Nas de bulgar”, a apărut deja, iar al treilea este pe drumul cel bun. Tot pentru tulceni, în ultimul volum al trilogiei, care s-ar putea să se numească „Papuci”, vor fi secvențe lungi și memorabile petrecute la Tulcea.
Nicolae C. ARITON
