Înapoi la articole
Istoria oraşului Tulcea

Oglinda de gheață a Dunării

27 ianuarie 2012Nicolae C. Ariton

    Luând în considerare vremea din zilele acestea, cu ninsori abundente, temperaturi scăzute, șosele și autostrăzi blocate, haideți să vorbim puțin despre blocajul circulației de pe cea mai mare autostradă din România: Dunărea. Ultima oară, când a înghețat frumosul nostru fluviu, a fost în iarna anului 2006. Înghețat este impropriu spus, deoarece, de câțiva zeci de ani, orice tentativă de acest gen a naturii, asupra valurilor Dunării, este rapid amendată de către umanitatea aciuiată în preajma malurilor acestuia, pornind cu spărgătoarele de gheață pentru a sparge frumoasă oglindă de gheață. Când eram copil, Dunărea de Jos îl avea în dotare pe Voinicul, un spărgător de gheață vedetă, care își făcea imediat apariția cum Dunărea încerca să se solidifice. Sute de oameni se adunau extaziați pe Faleza orașului pentru a urmări dihania de oțel, ce scotea un nor de fum negru, opintindu-se printre valurile ce păreau de piftie. În cele mai multe cazuri, era doar un mic spectacol, pentru că dacă Dunărea îngheța de-a binelea, atunci era adus un spărgător adevărat de gheață, sovietic, care trecea ca prin brânză, lăsând în urmă blocuri uriașe de gheață, care se buluceau pe Dunăre, făcând navigația la fel de imposibilă.

     În ultimii 6 ani, Dunărea nu a mai înghețat, dând apă la moară teoriilor cu încălzirea globală. Indiferent dacă această teorie este valabilă, sau nu, am reușit performanța să pun mâna pe o hartă/grafic a înghețării Dunării între anii 1836 și 1930. Astfel, acum 100 de ani, în 1912, Dunărea a fost înghețată timp de 40 de zile, de pe la mijlocul lui ianuarie, până spre sfârșitul lui februarie. Acum 150 de ani, în anul 1862, gheața a durat ceva mai multișor, adică 92 de zile, Dunărea înghețând bocnă la mijlocul lui decembrie, până la mijlocul lui martie. Iarnă grea la 1862 pe meleagurile tulcene! Recordul de zile a Dunării sub gheață a fost de 101 zile în anul 1880. Au fost însă și ani în care Dunărea nu a înghețat, astfel trei ani la rând, 1852-1854, nu a fost sloi de gheață pe Dunăre. Și nici în anul 1877, în timpul Războiului de Independență.

    Harta grafic, pe care am postat-o mai jos aparține Comisiei europene a Dunării, pentru care înghețarea Dunării era un eveniment extrem de important. Gheața bloca automat traficul pe fluviu, perioadă pe care Comisia nu mai încasa nici un ban din taxele de transport. Probabil că trei luni de gheață pe Dunăre era un adevărat dezastru financiar, motiv pentru care se ridicau rugi fierbinți pentru grăbirea venirii primăverii. Până la sosirea acesteia, oamenii stăteau prin cârciumi, bând vin și țuică fiartă, privind la Dunărea înghețată, ca la o oglindă uriașă.

   Nicolae C. Ariton

P.S. 1 – Prima imagine, de sus, este Dunărea înghețată, la Giurgiu, în anul 1905

P.S. 2 – A doua imagine, de jos, este harta/grafic a înghețării Dunării

Distribuie:
Oglinda de gheață a Dunării | Misterele Dunării