Cele două personalități tulcene, Nifon Bălășescu și Ismail Bey, nu au fost chiar frați, în sensul propriu al cuvântului, ci doar prieteni. Această prietenie este destul de frapantă, luând în considerare doar faptul că cei doi erau extrem de diferiți.
În primul rând, Ismail Bey era musulman convins, ce se trăgea, ce-i drept, dintr-o veche familie albaneză, dar care se convertise la Islam de mai multe generații, fapt ce le-a asigurat accederea la cele mai înalte funcții în Imperiul Otoman. Nifon Bălășescu era ieromonah, adică preot călugăr, o fire profund ortodoxă, care a luptat toată viața pentru propășirea creștinismului ortodox.
În al doilea rând, Ismail Bey avea doar 26 de ani când a fost numit mutesarif al Tulcei, în 1870 (născut în 1844), în timp ce Nifon Bălășescu avea 64 de ani când a sosit la Tulcea, cu intenția de a construi școli.
În al treilea rând, Ismail Bey reprezenta puterea Imperiului Otoman, iar Nifon Bălășescu reprezenta o etnie destul de numeroasă în Dobrogea, pașnică în comparație cu bulgarii, sârbii sau grecii, dar nici extrem de iubită de otomani, care vedeau în toți creștinii din zonă potențiali dușmani ce revendicau Dobrogea.
Nu se știe precis ce i-a aprobat pe ce-i doi bărbați, încercăm doar să presupunem.
În primul rând, cultura pe care o aveau amândoi, vorbeau, la perfecțiune, greaca și franceza, Ismail Bey vorbind și engleza, Bălășescu latina și germana.
În al doilea rând, amândoi erau interesați de școli, Ismail Bey făcând toate demersurile la Constantinopol pentru a începe reforma învățământului în sangeacul Tulcei, care însemna, printre altele, școli pentru toate etniile, iar Nifon Bălășescu, cu patima sa nesățioasă de a ctitori școli românești peste tot pe unde trecea.
În al treilea rând, faptul că și unul și celălalt au fost francmasoni (motiv pentru care am adăugat titlului articolului de față, componenta frați tulceni, luând în considerare că masonii se apelau între ei cu această titulatură), în logii diferite, ce-i drept, dar un statut care era un adevărat certificat de prietenie în alb în momentul în care aceștia se întâlneau într-un loc atât de îndepărtat ca Tulcea.
Am enumerat trei motive ca Nifon Bălășescu și Ismail Bey să fie dușmani sau prieteni. Din mărturiile vremurilor de atunci, reiese că cei doi au reușit să se împrietenească în scurt timp, motiv să credem că noblețea, educația și cultura erau calități mult apreciate la Tulcea, pe la 1870.
Nicolae C. Ariton
P.S. – Colajul celor două imagini îl prezintă, în stânga, pe Nifon Bălășescu, un portret apărut pe coperta cărții Nicolae Bălășscu Nifon – între „călugăr chirovag” și „luceafărul rătăcitor” de Ioan Aurel Stăniț, autor Emanuel Tăvală, în dreapta, Ismail Bey, o fotografie din tinerețe, realizată, probabil, cu câțiva ani înainte de a deveni mutesarif de Tulcea.
