Articol publicat și în ziarul „Delta” din data de 31.08.2023
În mod aproape sigur, fesul este piesa vestimentară cu aspectul cel mai exotic și istoria cea mai interesantă. Dacă priviți cu atenție o imagine cu tulceni de acum un secol și jumătate, cu siguranță veți vedea cel puțin câțiva care poartă în vârful capului un fel de pălărie fără boruri, tronconică, de culoare roșie. Acestea erau faimoasele fesuri otomane, purtate de toți musulmani, de la mic la mare. Doar ici, acolo, mai puteai întâlni câte un bătrân sau un tătar care nu-și putea permite să-și cumpere un fes, și atunci umbla purtând un turban, adică o bucată de pânză, înfășurată în jurul capului așa cum făcuseră osmanlâii sute de ani.
Povestea fesului este plină de mister. În primul rând, nu se știe exact cine a inspirat forma și dimensiunile sale. Există o idee că este de inspirație grecească, cu mărturie în acest sens, un fel de bonetă, cu șnur, purtată de greci, încă de acum 2000 de ani. O altă idee susține că este de fapt vorba despre o piesă din ținuta militară a soldaților otomani, un fel de mini cască de oțel, pe care ienicerii o purtau pe cap, sub zale, pentru a-i proteja împotriva loviturilor de sabie.
Ceea ce se știe precis este faptul că în anul 1826, Sultanul Mahmud al II-lea, în încercarea de a moderniza armata otomană, impune uniforme noi soldaților, inspirate după cele occidentale și ca acoperământ pentru cap, fesul. El însuși poartă pentru prima dată un fes, care era ce-i drept, ceva mai voluminos decât cele purtate de ceilalți supuși. Moda impusă, a trecut de la armată, la funcționarii otomani, obligați să poarte fes împreună cu un fel de redingotă tunică. Având aceste modele, fesul s-a răspândit la întreaga populație bărbătească musulmană de-a lungul și de-a latul Imperiului Otoman, inclusiv Tulcea, kaza și sangeac dunărean.
La prima vedere, fesul este o realizare destul de bizară pentru un european, semănând cu un fel de pălărie neterminată, pe care orice vânt mai puternic ți-o putea smulge de pe cap și care nici nu te apăra prea grozav de canicula verilor otomane, ploaie sau frig (ce-i drept, mai rare). Chiar otomanii au recunoscut, că de fapt fesul este un fel de pălărie fără boruri, pentru a nu-i incomoda pe credincioși atunci când făceau cele cinci rugăciuni zilnice, atingând covorașul cu fruntea.
Cu trecerea timpului, fesul a început să capete forme mai rafinate, astfel, militarii purtau fesuri cu șnur lung și gros, funcționarii cu un șnur mai scurt și subțire iar oamenii de rând doar simplul fes. Mii de ateliere, din întreg Imperiul Otoman, fabricau fesuri, dar cele mai bune erau importate de la Viena. În 1908, în urma anexării Bosniei-Herțegovina de către Imperiul Austro-Ungar, otomanii boicotează importul de mărfuri austriece, inclusiv a fesurilor, în istorie acest boicot economic fiind cunoscut cu numele de Fez Boycott.
Povestea fesului se încheie în 1925, după ce ajunsese să fie un adevărat simbol al orientalismului. Mustafa Kemal Ataturk , în cadrul seriei de reforme care aveau să transforme Turcia într-un stat modern, interzice portul fesului pe care îl considera de sorginte grecească, conform ipotezei prezentată și de noi la începutul acestor rânduri. Chiar dacă în Turcia modernă, fesul a devenit prohibit (consumul de alcool a fost liberalizat parțial), în teritoriile desprinse din fostul Imperiu Otoman, inclusiv Dobrogea și Tulcea, fesul a continuat să fie purtat până în perioada interbelică și, pe ici și colo, chiar și în zilele noastre.
Foto 1-copii din Constanța, circa 1950, fesul se abolise dar nu și în Dobrogea
Foto 2-peisaj cu turci, butoaie și fesuri
În fiecare săptămână, vom publica un articol în cadrul unui proiect intitulat „Istoria Tulcei în cuvinte, biți și pixeli”(cofinanțat de Primăria Tulcea). Va fi o vară lungă și o toamnă bogată cu articole cuprinzând întâmplări uitate, imagini pierdute și portrete rătăcite, de-a lungul ultimului secol (uneori și mai devreme), în cel mai frumos oraș de pe malurile Dunării de Jos, adică Tulcea.
Nicolae C. Ariton
mistereledunarii.ro
