Bun venit la o nouă ediție a foiletonului „Lecturi improbabile”, spațiul dedicat cărților pe care, cel mai probabil, nu le veți citi niciodată. Motivele sunt bariere lingvistice, absența traducerilor și piața editorială neinteresată de asemenea titluri. Vă propunem o listă de volume „exotice”, descoperite din pură întâmplare, care stârnesc curiozitatea tocmai prin inaccesibilitatea lor. Capul de afiș de astăzi este „12 mituri din istoria Bulgariei” de Bojidar Dimitrov. Lucrarea este un exercițiu de „naționalism de catifea” deghizat în demitizare istorică. Autorul pretinde că spulberă propaganda comunistă, însă o înlocuiește cu un brand de țară mult mai poleit: Bulgaria nu este doar o țară balcanică, ci o „superputere a spiritului” care a civilizat vecinii, a salvat alfabetul chirilic și a servit drept scut Europei. Așadar, până când veți învăța bulgara pentru a verifica aceste teorii savuroase, mulțumiți-vă cu prezentarea noastră, după ce am pritocit volumul în limba bulgară, scris în alfabetul chirilic. I taka, khaĭde da otidem v Bŭlgariya, da chetem!( Deci, să mergem în Bulgaria, la citit!)
Bojidar Dimitrov pășește în arena istoriografiei cu aerul unui iconoclast care vine să spargă idolii de lut ai comunismului, doar pentru a mătura praful și a așeza în locul lor niște idoli de marmură, ceva mai „europeni” și mult mai bulgari. Cartea sa, „12 mituri din istoria Bulgariei”, este un spectacol de echilibristică intelectuală: autorul ne spune că vecinii noștri de la sud nu au fost niște bieți nomazi ci, de fapt, o aristocrație rafinată, cu un stat gata format, care doar a binevoit să se instaleze în Balcani pentru a pune Bizanțul la punct. Autorul se arată oripilat de faptul că manualele școlare spun că statul bulgar a apărut în anul 681. Prea târziu, prea modest! Cu o ironie fină la adresa „ignoranților”, el decretează că Bulgaria era deja o putere consacrată pe vremea când alții abia se civlizau. E o formă de naționalism deghizat în rigoare științifică: scoatem propaganda comunistă care îi făcea pe bulgari „frați cu slavii” (pentru a da bine la Moscova) și introducem propaganda „vechimii imemoriale”, pentru a da bine în fața oglinzii naționale. În viziunea lui Bojidar Dimitrov, istoria Bulgariei nu este o succesiune de evenimente, ci o epopee a supraviețuirii geniale. Chiar și perioada de „sclavie turcească” este redefinită. Nu a fost un somn al națiunii, ci o rezistență feroce. Iar eroii naționali, precum Vasil Levski, sunt coborâți de pe pereții bisericilor doar pentru a fi urcați pe jilțurile de strategi politici. Mesajul e clar: bulgarul nu e un martir umil, ci un jucător politic de talie europeană care, dintr-o eroare a destinului, a fost neînțeles de restul lumii. Referirile la România sunt delicioase prin condescendența lor mascată. Dimitrov recunoaște că românii au avut istorici ca Iorga, capabili să construiască o narațiune coerentă, dar nu se poate abține să nu sugereze că, în timp ce bulgarii făceau istoria mare a regiunii, restul populațiilor (inclusiv cele de la nord de Dunăre) erau un fel de masă demografică ce absorbea, prin sau „românizare”, resturile unei glorii bulgare. El pare să spună: „Noi v-am dat alfabetul, noi v-am dat religia, noi am fost scutul, iar voi ați avut doar norocul unor arhive mai bine păstrate.” Cartea este, într-adevăr, un exercițiu de „naționalism de catifea”. Dimitrov critică vechea propagandă nu pentru că era propagandă, ci pentru că îi făcea pe bulgari să pară mici. Noua variantă propusă de el este una în care Bulgaria nu e doar o țară în Balcani, ci un fundament al civilizației europene, o forță care a dictat ritmul istoriei timp de milenii. În final, cititorul rămâne cu o senzație familiară oricărui locuitor din această parte de lume: indiferent dacă ești la Sofia sau la București, istoria nu este despre ce s-a întâmplat, ci despre cât de importanți am fost noi în timp ce restul lumii nici nu știa că existăm. Dimitrov nu demolează mituri; el doar le modernizează fațada, adăugând un strat proaspăt de vopsea „patriotică” peste o structură la fel de subiectivă ca cea de dinainte.
Nicolae C. ARITON
