Bine ați venit, dragi prieteni, la foiletonul nostru de lux: Lecturi improbabile! Încercăm să vă prezentăm cărți pe care – hai să fim sinceri – nu le veți citi niciodată. Și nu, nu pentru că ar fi scrise de epigonii lui Kafka. Dimpotrivă: sunt bune, ba chiar foarte bune… doar că au ghinionul de a fi scrise în zonele alea geografice pe care le punem de obicei între „undeva pe acolo” și „îmi amintesc vag că am văzut pe hartă”. Rusia profundă, Turcia de dincolo de Istanbul, Armenia care nu e doar țara aia cu cognac bun, Iranul literar care nu se confundă cu știrile de la 20:00 – cam astea sunt zonele noastre de vânătoare, pardon, de lecturare. Cărțile astea n-au avut parte de traducători entuziaști, edituri cu buget generos și nici de trendurile TikTok din 2024–2025. Au rămas cuminți în alfabetul lor chirilic, arab, armean sau persan, uitându-se lung la noi, ca pisicile maidaneze care știu că oricum nu le bagi în casă. Așa că, în fiecare episod din Lecturi improbabile, o să vă povestesc despre astfel de cărți și încercați să vă relaxați. Că tot nu le citiți.
Azi, „back to the USSR”! Pardon, Rusia! Și vom vorbi despre o carte controversată și un scriitor și mai și. În lucrarea sa monumentală (sau, cum ar zice unii, delicios de provocatoare) „Istoria degerăturilor în contextul încălzirii globale” – titlu care sună ca o glumă a unui meteorolog parfumat cu niscai votcă –, Alexander Petrovich Nikonov ne oferă un eseu de popularizare științifică și istorică ce se vrea profund, dar sfârșește prin a fi un fel de tur ghidat prin catastrofele climatice ale omenirii. Autorul, cu o seriozitate demnă de un doctorand, pornește de la premisa revoluționară că schimbările climatice au influențat istoria. Nikonov ne amintește, cu un zâmbet superior, că percepția noastră modernă asupra încălzirii globale e cam naivă: Pământul n-a stat cuminte la 15 °C medie de când lumea, ci s-a tot jucat de-a sauna și frigiderul, alternând perioade calde cu unele în care până și mamuții tușeau de frig. Cartea împletește dovezi climatologice moderne și anecdote istorice deloc subtile: ierni apocaliptice la Marea Neagră în care poetul Ovidiu se plângea că îi îngheață nasul, zone mediteraneene care pe vremuri semănau mai degrabă cu Siberia decât cu Nisa de azi. Totul pentru a ne demonstra că „temperat” e un concept relativ, dependent de cât de gros era puloverul strămoșilor noștri. Un capitol-cheie (și deloc surprinzător de lung) e tributul adus colaboratorului său spiritual, climatologul Vladimir Klimenko – un nume care sună ca un personaj dintr-un roman de spionaj sovietic, dar care de fapt a reconstruit cu sfințenie graficele temperaturilor ultimelor câteva mii de ani. Pe baza lor, Nikonov trage concluzia supremă: perioadele de răcire au fost motorul creativității și al imperiilor, în timp ce încălzirile au adus decadență, lene, băi publice excesive și, inevitabil, colapsuri spectaculoase. Declinul Imperiului Roman? Prea cald, prea mulți sclavi cu evantai. Autorul ne explică apoi mecanismele fine ale climei: Soarele care face cycling, axa Pământului care se clatină suspect, vulcanii care aruncă cu cenușă, atmosfera și oceanul ca o „peliculă subțire” peste glob – gen folie alimentară pe o planetă care fierbe la foc mic. Și da, o variație minusculă de energie solară poate transforma o civilizație prosperă într-un șir lung de schelete, foamete și migrații haotice. În final – pentru că orice carte care se respectă trebuie să aibă un final apocaliptic, Nikonov adoptă un scepticism elegant, de tip „da, se încălzește, dar stai liniștit, s-ar putea să vină iar o mini-eră glaciară și să ne prindă în șlapi”. Mesajul său central, livrat cu un zâmbet ironic: civilizația noastră atârnă de un fir de temperatură, trecutul climatic e cheia viitorului, iar cei care ignoră lecțiile istoriei vor sfârși probabil ca personajele din poeziile lui Ovidiu – degerați, plângându-se de frig într-o lume care, ironic, tocmai se încălzește. Pe scurt: o carte alertă, documentată, provocatoare și – recunoaștem cu drag – perfect inutilă pentru majoritatea oamenilor care preferă prognoza meteo de la telefon în locul unei analize de 400 de pagini despre cum Boris Godunov a fost răsturnat parțial din cauza unei ierni nasoale. Dar hei, măcar acum știți de ce imperiile cad când le e prea cald.
