Bine ați revenit, dragi exploratori ai bibliotecilor, la episodul cu numărul 30 din seria noastră dedicată cărților care merită să fie citite! Astăzi aducem la lumină un volum care, teoretic, nu ar fi trebuit să fie nicidecum o lectură „improbabilă”. Vorbim despre o autoare prolifică, cu vreo 15 cărți publicate la activ, și despre un roman care a bucurat publicul în două ediții succesive. Și totuși… cum viața este un lanț nesfârșit de eșecuri mai mari sau mai mici, este foarte posibil ca această piesă literară să vă fi scăpat din vedere. Poate ați privit în altă parte, poate valurile cotidianului v-au dus în alt port. Nicio problemă! Avem ocazia perfectă pentru o reparațiune morală și urgentă printr-o simplă, dar pasionantă lectură. Ridicați ancora: astăzi navigăm alături de Marina Costa!
Există cărți care vă invită politicos să luați loc într-un fotoliu, și există volume — cum este „Echipajul” Marinei Costa — care vă iau pe sus de pe faleza Brăilei și vă aruncă direct în valurile Dunării, fără să se asigure dacă purtați sau nu vestă de salvare. Totuși, cititorul nu se îneacă; din contra, se lasă purtat de curent, savurând o narațiune plină de candoare, suspans și o aromă inconfundabilă de pește proaspăt de Dunăre combinat cu sare de mare. Protagonista aventurilor dunărene și maritime este Emilia Mavrodin, o domnișoară de 13 ani cu o genealogie cosmopolită — româncă cu rădăcini grecești —, care află pe propria piele că viața nu este întotdeauna un voiaj fără furtună Rămasă orfană de mamă, Emilia devine brusc o problemă pentru tatăl și unchii ei, toți marinari de cursă lungă. Cum a lăsa o adolescentă singură în București reprezintă o rețetă sigură pentru dezastru, soluția logică a fost trimiterea ei la Brăila, la neamuri, într-o veritabilă „grămadă” familială plină de culoare. Mutarea la Brăila se dovedește a fi o binecuvântare deghizată. Cu un tact aristocratic, rudele ocolesc tragedia din trecutul fetei, oferindu-i un antidot imbatabil împotriva tristeții: o gașcă de neamuri zvăpăiate. Astfel ia naștere „Echipajul” — o versiune balcanică și navală a „Prietenilor Dreptății”, un grup cosmopolit unde școala este doar o pauză supărătoare între două aventuri în port. Figurilor locale li se adaugă rapid un element mitologic: Dionisos, un băiat grec pe care Emilia îl rebotează prompt Leftheris. Într-un schimb de amabilități cu iz istoric și literar, el o numește pe ea Marina, evocând balade medievale și maritime. Totuși, romanul nu se oprește la idila de pe debarcader. Sub pojghița copilăriei fără griji se ascund curenți adânci. Emilia/Marina descoperă din greșeală o convorbire conspirativă între propriul tată și un văr, de unde reiese că activitatea marinărească includea mai mult decât transportul de cereale: contrabandă cu țigări și, colosală dramă, punerea la cale a asasinării comandantului fregatei adverse — nimeni altul decât tatăl lui Leftheris! Mânată de un simț al dreptății demn de operele grecești, tânăra își deconspiră părintele pentru a salva o viață, iar mai apoi fuga devine singura opțiune morală. Salvarea vine sub chipul lui Serghei (Serioja), un tânăr lipovean curajos, care o smulge din ghearele gerului și unor golani locali. După o recuperare dificilă într-un sanatoriu și o revenire eroică pe băncile școlii — susținută necondiționat de fidelul ei „echipaj” —, Marina se trezește prinsă într-o dilemă existențială de ordin sentimental. Într-un cadru romantic, Serioja își strigă iubirea și îi cere scurt o alegere: el sau grecoteiul? Răspunsul Marinei este o capodoperă de diplomație emoțională și pragmatism adolescentin: „Țin la tine, și la el, în egală măsură… am nevoie de amândoi lângă mine!”. O demonstrație timpurie de management al resurselor afective, care dovedește că eroina știe să navigheze cu pânzele sus prin furtunile inimii. Textul scriitoarei Marina Costa excelează prin atmosfera sa vibrantă: tradițiile sunt descrise cu măiestrie, iar străzile Brăilei și acordurile muzicale istorice pulsează de viață, ademenindu-l pe cititor la lecturi nostalgice. În final, ce rămâne din această odisee dunăreană? O poveste despre maturizare, curaj și alegeri dureroase. Fericirea este greu de definit, iar destinul marinăresc separă inevitabil corăbiile pe apa vieții. Marina merge mai departe cu capul sus, purtând în suflet amintirea primului fior de dragoste, a unui grec și a unui lipovean. O lectură fermecătoare, care demonstrează că, în ciuda furtunilor vieții, cel mai important este să ai un echipaj de încredere la cârmă.
Nicolae C. ARITON
