Articolul va fi publicat în ziarul Obiectiv de Tulcea, din 14 martie 2017
Urmărirea articolelor publicate sub denumirea generică de „Misterele Dunării” îți creează impresia unei adevărate călătorii în timp, cu salturi acrobatice în perioade sau ani compleți diferiți ai istoriei Tulcei. Astfel, se poate ajunge foarte ușor, cu această veritabilă mașină a timpului scriitoricească în vremea spaniolului Diego Galan, care a vizitat Tulcea (pentru scurtă vreme, ce-i drept), ca rob pe una din galerele otomane care se îndrepta spre Giurgiu pentru a lua parte la războiul dintre oștile lui Mihai Viteazul și Sinan Pașa, de la 1596. Sau, pe la 1799, când poetul Alecu Văcărescu, fiul marelui Ienăchiță Văcărescu, este adus la Tulcea și se stinge din viață în sinistra închisoare de pe malul Dunării, din fostul fort de unde se supraveghea navigația pe fluviu. Sau, cele mai multe, din perioada anului 1870, când Tulcea era falnic sangeac otoman.
Nici articolele din perioada interbelică a Tulcei nu sunt rare, poate pentru simplul motiv că sursele de informații sunt mai bogate cu această perioadă. Astăzi, însă, vom încălca aceste bariere temporale și vom vorbi despre o perioadă relativ recentă și un subiect aproape banal, cofetăria Garofița, de pe strada Isaccei. Cu siguranță că cei mai tineri nu știu despre ce este vorba, în locul fostei cofetării funcționând acum mai multe cafea-cluburi, sau cum s-or numi localurile respective. Întrebarea care se pune este dacă merită să risipim cerneala tipografică (pentru ediția tipărită a ziarului Obiectiv de Tulcea, care publică săptămânal articolele noastre) și biții blogului mistereledunarii.ro (care găzduiește versiunea electronică a articolului) cu un asemenea subiect, care înseamnă doar aproximativ 50 de ani de istorie tulceană, dintr-o perioadă cenușie a acesteia și fără evenimente deosebite. Eu zic însă că merită și doar pentru faptul că uitarea a început să se aștearnă peste acest loc. Complexul comercial care adăpostea cofetăria Garofița a fost construit în perioada anilor 1963-1964, odată cu primele blocuri de pe strada Isaccei, care era flancată de o suită de case vechi, câteva cu alură boierească, majoritatea însă modeste, cu un singur cat. Lamele buldozerelor au intrat fără milă în acestea, în scut timp, începând să fie construite blocuri și complexul comercial cu pricina, care adăpostea un magazin de îmbrăcăminte, unul de materiale textile („ștofe” și perdele de Pașcani) și celebra Garofița. Față de vechile siropării, bragagerii, majoritatea niște încăperi minuscule, unde turci, tătari, armeni, români, vindeau tot felul de sarailii, sugiuc, susan, halva și minunate acadele, noua Garofița părea venită din altă lume.
Și dacă vreți un termen de comparație cu zilele noastre, părea tot lanțul de fast-food-uri din lume, toate la un loc, ba chiar și mai mult. Spațiul comercial ara atât de mare încât părea o adevărată sală de spectacole, cu câteva zeci de mese cu melamină strălucitoare, vitrină cu numeroase sortimente de prăjituri, deliciosul suc la sticlă de jumătate de litru, cu aromă de lămâie (1 leu sticla, care după mai mulți ani, se transformă în cico și brifcor, în sticle de 330 ml și prețul de 2 lei) și inaccesibilele ciocolate la 10 lei bucata, în condițiile în care salariul mediu era 800 de lei. Dacă ciocolata de 10 lei era un lux și mai ciudată era o vitrină din sticlă așezată chiar la intrare, plină cu sticle de băuturi fine, de import, coniacuri franțuzești de mărci celebre, lichioruri, whisky și alte lucruri asemănătoare, cu prețuri amețitoare de 110-150 de lei sticla. Acestea în condițiile în care, abia de puțin timp se renunțase la cartele pentru pâine. Puștimea, din care făceam și eu parte la timpul respectiv (ce vremuri!), era atrasă în mod instinctiv de vitrina cu prăjituri, unde cele mai celebre erau „Carpați” (un fel de amandine, mai mici și care costau 1,50 lei bucata) și „Pară” ( prăjituri în formă de pară, cu glazură din șerbet, delicioase, tot la 1,50 lei bucata). Nu știu precis, dar în prima fază a existenței cofetăriei, bănuiesc că laboratorul care prepara prăjiturile se afla în spatele cofetăriei, pentru ca mai târziu acesta să funcționeze în altă parte, aprovizionând și celelalte cofetării apărute în Tulcea.
Îmi aduc aminte de un fel de motoretă triciclu , cu o cutie mare, metalică în spate, care dimineața, pe timp de vară, aducea calupuri de gheață pentru sucuri și înghețată, iar cu un alt transport, aducea tăvi mari, pline cu prăjituri. Dacă în filmele care rulau la cinematograful de dincolo de stradă (7 noiembrie), „capodoperele” erau producțiile „franco-italiene”, cu hold-up-uri de mașini care transportau bani, puștimea tulceană visa un hold-up spectaculos asupra triciclului cu prăjituri.
Pe timp de vară, funcționa și o terasă cu umbrele, care atrăgea, ca un magnet, o altă categorie de clientelă, intelectualii Tulcei. Despre întâlnirea acestora pe terasa Garofiției, ne povestește distinsul autor Aurel Ifrim, în paginile volumului său ”Tulcea culturală 1949-1989”, publicat în anul 2013. „În fiecare duminică, la ora 10 a.m. obișnuia să-și servească nenumăratele cafele (preparate după rețeta turcească la nisip), pe terasa cofetăriei Garofița. Cum se așeza la masă, apăreau discipolii: profesori, ziariști, iubitorii artelor, pasionații de istorie și noi, chibiții. Veneam să-l vedem și să-l ascultăm vorbind pe acel superb actor-filozof-enciclopedist. În câteva minute, terasa devenea „Agora” locală, unde oficia mentorul: Grigore Cuculis factotum cultural al orașului Tulcea. A fost o lungă perioadă de timp, directorul Casei de Cultură…”. Pare straniu cum crema intelectualității locale se întâlnea la o cofetărie, dar trebuie să ne aducem aminte că primul „bar de zi” din Tulcea s-a deschis după 1970 (în lateralul magazinului Diana), cafenele nu existau (cu excepția celei numită oficial „Cafe-dulciuri”, sau popular, „La Varice”, pentru că se putea bea o cafea doar expres, în picioare, la niște mese înalte, unde cei scunzi nu intrau niciodată). Cu timpul, s-au deschis și alte cofetării: Aida (actualul Trident mic), Boema (acum, parcă sediu de Casă de Asigurări), dar nici una n-a reușit să atingă farmecul și splendoarea Garofiței de altădată.
Nicolae C. Ariton
http://www.mistereledunarii.ro
maginea1 și 2- Fotografii din colecția Petre Țvectov, cu strada Isaccei și cofetăria „Garofița”, perioada anului 1975.
Imaginea3-Fotogafie ilustrată a străzii Isaccei, în planul doi se pot vedea cele trei „spații comerciale” ale complexului care adăpostea și celebra cofetărie „Garofița”, perioada anului 1970.
Imaginea4- Fotografie din 1975 cu o vedere „longitudinală” spre cofetăria Garofița.
