Dacă vă uitați cu atenție al imaginea de mai sus, se poate observa, pe lângă corăbii și morile de vânt, specific locale, un fuior lung de fum negru, al unei nave cu aburi, ce sosește, sau pleacă, din Tulcea. Gravura a apărut în ziarul englez The Graphic, din data de 23 iulie 1877, și face parte din puținele imagini ale Tulcei din acea perioadă.
Am privit multă vreme această imagine, încercând să deslușesc dacă vaporul cu pricina este unul de marfă sau unul de pasageri. Cum nu am reușit să dezleg, cu mijloace clasice de scotocire, această dilemă, am hotărât să apelez la imaginație, acest instrument detectivist, care oferă soluții chiar și pentru cele mai încâlcite mistere. În felul acesta, am hotărât că nava cu aburi este una de pasageri.
Pare de-a dreptul fantasmagoric, dar încă din 1834, exista un piroscaf (vapor) cu aburi, care făcea transport de pasageri pe o Dunăre regină a corăbiilor și a piraților de apă dulce. Ultimii având locul de muncă preferat în zona Sulinei, iar domiciliul la Tulcea. Așa cum spuneam, chiar ceva mai devreme, în 1830, doi engelzi înființează prima societate de navigație cu aburi: DDSG, iar mai târziu: Lloyd Trestino, având monopolul transportului pe Dunăre, la început doar până portul sârbesc Kladovo, care aparținea pe atunci Imperiului Austro-Ungar. În urma demersurilor făcute de cei doi englezi, DDSG primește monopulul unor curse regulate Viena-Istanbul, cale lungă, care se parcurgea în mai multe etape. Prima parte a durmului, respectiv Viena-Galați se făcea la bordul navei Argus (Argo), cu transbordări anevoioase la Drenkovo și Kladovo, într-un timp cuprins între 8 și 10 zile. Călătoria de la Galați la Istanbul (Konstantinoupolis, fiind denumirea bizantină), via Sulina și Varna, dura cam 3 zile. Cum piroscaful Argus nu corespundea prea bine navigațiației pe mare, începând din toamna anului 1834, din Galați până la Istanbul se călătorește cu nava cu aburi Ferdinand I (Franz I). Se transportau mărfuri, călători și era asigurat și serviciul poștal, ultimile două fiind motive serioase pentru ca piroscaful Ferdinand I să facă stație și la Tulcea.
Nu există imagini cu nava Argus (Argo), în schimb am găsit câteva (nu prea grozave cu Ferdinand I (Franz I). Se poate observa că bastimentul era prevazut și cu un catarg, pe care se putea ridica velatura în cazul unui vânt bun la pupa. Nava avea un singur coș de fum și era propulsat cu zbaturi. Nu existau cabine pentru pasageri, din marca poștală se poate însă vedea existența unei copertine din pânză, menită să apere călători de ploaie și soare.
Cele 11-13 zile de călătorie pe Dunăre, de la Viena la Istanbul, nu era cine știe ce halviță pentru călători, care nu se bucurau de cine știe ce confort. Aceștia apreciau însă drumul fără hârtoape, noroi sau praf, lipsa hoților de prin codrii Europei precum și torsul liniștitor al motoarelor piroscafului, însoțit de fumul negru și urât mirositor.
Nicolae C. Ariton
P.S. – Informații preluate din cartea domnului Tudose Tatu, Împrăștiatele povești ale Portului de Aur, editura Sinteze 2006.
1. prima imagine este o o schiță a Tulcei, din ziarul englez The Graphic, iulie 1877
2. A doua imagine reprezintă o gravură cu lansarea la apă a piroscafului Franz I (Ferdinand I), din anul 1831
3. A treia imagine este o marcă poștală reprezentând bastimentul Franz I (Ferdinand I), în care se pot distinge detaliile propulsiei cu zbaturi și copertina pentru călători.
