Articolul va fi publicat în ziarul Obiectiv de Tulcea, din 10 martie 2015
Am mai spus-o și alte dăți că Tulcea este un oraș special. Începând de la cartierele sale etnice: mahalalele românești, bulgară, lipovenești sau grecească, ca niște adevărate enclave și ajungând până la locuitorii săi, mai mult sau mai puțin vremelnici, precum scorțosul englez Charles Hartley, patriotul entuziast Nifon Bălășescu sau levantinul Gessi Pașa (intrați pe www.mistereledunarii.ro și veția afla cine au fost).
În general, tulcenii erau posesorii unui spirit apatic oriental care îi făcea sceptici și lipsiți de încredere în viitorul urbei lor, care fusese distrusă de mai multe ori de tot felul de războaie și cuceritori vremelnici. Din când în când, aveau și momente de entuziasm, pricopsindu-și orașul cu monumente unice, construite prin colectă publică, cu ar fi Monumentul de Independență de pe Colnicul Hora, care veghează și azi orașul. Cam aceiași atmosferă de unitate civică a fost și în perioada anilor 1907-1908 când s-a hotărât construirea clădirii din imaginea de mai sus, numită generic Sala de conferințe.
Lucrările au fost finalizate în anul 1910 și era o preafrumoasă clădire cu etaj, în stil arhitectonic Art Nouveau, ce cuprindea o sală de spectacole cu scenă și balcoane, flancată de câte 6 săli de clasă, pentru fiecare din cele două școli separate, de băieți și fete. Urbea avea imperios nevoie de cele două școli și de o sală de conferințe, spectacole și reuniuni politice. Clădirea a rezistat distrugerilor Primului război mondial, când Tulcea a fost ocupată timp de aproape 2 ani de armatele bulgare (în majoritate) și germane și turcești (în minoritate). În condiții normale, după ce a reușit să fie salvată de această mare încercare, clădirea ar fi trebuit să existe și în zilele noastre, pentru că iureșul Celui de-al doilea război mondial a trecut mult mai ușor peste orașul nostru iar planurile de sistematizare au ocolit clădirile impozante de genul Muzeului de Artă (fostul Konak otoman) sau Casa Avramide. Așa cum spuneam, însă, Tulcea este un oraș special și a fost suficientă apariția unui singur om care să hotărască distrugerea frumoasei clădiri. Ce este și mai ciudat este că gestul a fost făcut în spiritul unei idei extrem de nobile. Astfel, în anul 1934, Mihail Moruzov, comandantul Serviciului Secret de Informații al Armatei, hotărăște să se implice în schimbarea arhitectonică a Tulcei, orașul în care se născuse și avusese o copilărie fericită. În semn de recunoștință față de oraș și familia sa, Mihail Moruzov, împreună cu arhitectul tulcean Gheorghe Brătescu, hotărăște să demoleze Sala de conferințe, care masca ca un adevărat zid Biserica Rusească, unde slujise tatăl său, Nicolae Moruzov, aproape 40 de ani. Intenția sa era să-i ofere acesteia un loc central în mijlocul orașului, urmând ca în fața bisericii să se întindă un parc uriaș care să ajungă până la Dunăre.
Nu știm exact care a fost starea de spirit a tulcenilor în fața acestei demolări, dar ordinul primit de la Mihail Moruzov s-a executat fără prea multe negocieri. În schimb aceasta s-a angajat să finanțeze, prin intermediul ministerelor de la București, construirea actualului Liceu de Artă și au fost demarate lucrările unui Centru de sănătate (clădirea fostului Centru de calcul), a actualei clădiri a Curții de conturi, precum și o Școală de băieți, și acesta era doar începutul. Din nefericire, Mihail Moruzov a fost asasinat de către legionari în toamna/iarna anului 1940 și o dată cu el a dispărut și frumosul proiect de sistematizare a centrului orașului. Tulcea a câștigat clădirile pe care le-am menționat mai înainte, dar a pierdut una din bijuteriile arhitectonice, adică Sala de conferințe. Dacă Palatul Pescăriilor din Tulcea a ajuns clubul MGM, cu siguranță că Sala de conferințe ar fi devenit cel puțin cazinou.
Nicolae C. Ariton
www. mistereledunarii. ro
Imaginile Sălii de conferințe sunt fotografii care au circulat în perioada 1910-1934, ca ilustrate sau în diferite publicații.
