În materie de e-book readers (un gadget de care sunt de-a dreptul îndrăgostit), ultima lansare a gigantului amazon.com nu a stârnit cine ştie ce valuri. Ba chiar deloc. Primul ecou care mi-a ajuns la urechi a fost Kindle Fire. Cu mâinile tremurând de emoţie am tastat numele magic (destul de cool din punct de vedere publicitar) şi am descoperit dezamăgit un Ipad cât un Samsung tab (de 7”), la preţ de clonă chinezească (199 $). Cititorii inveteraţi pe e-book readere (sau liseus, cum le spun francezii atât de melodios !) ştiu că a compara o tabletă pc cu un reader e-paper e acelaşi lucru cu merele şi perele. Adică, o tabletă pc, indiferent de marcă şi diagonală este o chestie cu cristale lichide (chit că acum au tot felul de denumiri) pe care poţi citi foarte bine color (ziare, reviste) dar care îţi „omoară” ochii, iar bateria, cât ar fi de performantă „scula”, nu ţine mai mult de 10 ore la Ipad şi câteva ore la celelalte. Pe când un e-reader cu e-paper este chiar o chestie serioasă pentru citit tomuri. Hârtia electronică, care este un plastic special, seamănă până la aproape 90% cu hârtia obişnuită, nu oboseşte ochii ca un ecran cu refresh, iar bateria te ţine săptămâni în şir sau, în medie, 7000 de pagini citite. Singurul dezavantaj major, este doar monocromia care aduce monotonia.
Până la urmă, Kindle Fire este doar o lansare de maketing, în care amazon.com să poată alerga în pluton cu toţi mari fabricanţi de tablete pc, care se zbat precum nişte pirhania să sfâşie o bucată cât mai consistentă din piaţa dominată de Apple.
Mult mai interesant mi se pare însă oferta celor de amazon.com cu un e-book reader de 79 de dolari, care are şi wi-fi integrat şi 2 go de memorie, suficientă pentru câteva mii de cărţi. Preţul este şocant, având în vedere că acum aproximativ 1 an şi ceva, când s-a lansat Kindle 3, acesta costa 149 de dolari. Aceasta înseamnă, că într-un aproximativ 1 an de zile, preţul la e-readere se înjumătăţeşte ! Cu acest preţ, care probabil în preajma sărbătorilor de iarnă va coborî la 59 de dolari, piaţa cărţilor tipărite se apropie de clipa imploziei !
Cu siguranţă, dispariţia cărţii tipărite nu va fi în acest an şi nici în următori 2-3 ani, dar lucrurile se vor schimba dramatic, din ce în ce mai multă carte în format electronic se va vinde în defavoarea celei tipărite. Cartea electronică va arăta şi puţin altfel decât este propusă ea astăzi: un simplu fişier în format .mobi (pentru kindle), .epub (pentru sony şi toţi ceilalţi producători de e-readere) sau deja banalul .pdf.
Peste câteva zile, vom posta un articol dedicat tot cărţilor electronice, în care ne vom imagina împreună cum va arăta cartea viitorului. Atenţie maximă, OTV-ul nu-i nimic pe lângă www.mistereledunarii.wordpress.com.
Nicolae C. Ariton
P.S. – În a doua imagine, e-readerul Kindle de 79 de dolari, fără anexe 🙂


