De câţiva ani buni, mă tot opintesc să scriu un roman science fiction. L-am început en fanfare, m-am oprit după 40 de pagini, am continuat după un an, iar m-am oprit. Am început o altă variantă şi am scris cam 30 de pagini, cu intenţia de a uni cele două variante, dar m-am oprit din nou. Şi tot aşa de câţiva ani de zile. Motivul întreruperii, acelaşi probabil pe care îl au toţi cei care purced la scrierea unui roman: după entuziasmul începutului urmează îndoielile privind rostul unui efort atât de mare în raport cu satisfacţiile pe care ţi le poate oferi publicarea lui. Romanul respectiv se numea iniţial Balkan Love, apoi Byzantion şi este o distopie SF, care se petrece într-un viitor nu foarte îndepărtat. Personajele principale sunt doi hackeri l-a început duşmani, apoi prieteni, unul care îl ajută pe un bulibaşă ambiţios să ajungă preşedintele României, cu intenţia declarată de a reface Bizanţul la Bucureşti, al doilea îndrăgostit irecuperabil de o chelneriţă cyborg, pe care vrea să o transforme în om. Am renunţat la acest roman pentru că am constat că scrierea unui ro
man SF este mai dificilă decât mă aşteptam. Explicaţia este aceea că dacă genul SF îţi lasă liberă imaginaţia, putând să scrii orice şi oricum, dar fiecare pagină este realmente un chin deoarece orice frază, fiecare dialog trebuie să ţi le imaginezi complet, să le construieşti de la zero, deoarece aducerea acţiunii în convenţional deteriorează complet construcţia science ficition.
Şi uite aşa am ajuns să scriu ficţiune istorică, aşa cum se vrea să fie volumul I Pierdut în Tulcea, al seriei Misterele Dunării. Cum am ajuns la acest gen literar? Cauzele sunt două:
1.Dragostea din ce în ce mai mare pentru cea ce a fost Tulcea cândva, pe baza unor informaţii sărace luate de acolo şi acolo, care a declanşat imaginaţia care încearcă să construiască ceva care poate nici nu a existat.
2.Ebook-ul pe care îl folosesc pentru lectură (la început un Sony PRS 550, iar acum un Kindle 3) şi care mi-a permis să citesc enorm de multe cărţi în ultimul timp. Printre acestea s-au nimerit să fie câteva thriller-uri istorice care m-au delectat şi hotărât să încerc şi eu aşa ceva. Nu le enumer acum ,am să dedic un post numai acestor titluri, care merită prezentate în detaliu.
Şi uite aşa, dintr-o serie de lecturi agreabile şi 
dragostea pentru un oraş despre care nimeni nu poate să povestească prea multe lucruri, s-a născut ideea unor romane de aventură şi mister. La început, a fost plănuit doar primul volum de care vă pomeneam, cu un fir narativ destul de chinuit din care nu ştiam cum să scot numărul de pagini pentru un roman. Apoi, din lectura documentaţiei istorice ale perioadei anului 1870, au apărut ideile pentru volumul 2 şi chiar 3.
Cam atât pentru ziua de azi, ca de obicei, am plănuit să scriu ceva şi a ieşit altceva. Îmi cer scuze dacă v-am plictisit cu suferinţele mele creator-literare şi promit că în post-ul de mâine vom vorbi despre de ce cred eu că Tulcea veche era un adevărat Mic Istanbul.
Nicolae C. Ariton
